Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat, joi, pentru a doua zi consecutiv, la DIICOT Brașov, unde i se prezintă materialul de urmărire penală în dosarul de evaziune fiscală cu produse petroliere în care este urmărit și fostul său consilier Codruț Marta, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Blejnar a ajuns la DIICOT Brașov în jurul orei 10.00, spunând că nu are emoții și că a venit pentru a studia în continuare materialul de urmărire penală.
Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar s-a aflat și miercuri la DIICOT Brașov, unde a stat aproximativ șase ore, declarând, la ieșire, că din materialul de urmărire penală care i s-a prezentat nu reiese că ar fi făcut ceva ilegal, și, dimpotrivă, reiese că a făcut lucruri bune pentru țară.
„Deocamdată sunt la faza de a lectura materialele de urmarire penală. Nu am ajuns încă la un pasaj din toate volumele care mi-au fost puse la dispoziție din
care să reiasă faptul că aș fi încălcat legea cu ceva. Însă, am constatat altceva: în cele trei luni cât am fost monitorizat, am muncit foarte mult și am facut multe lucruri bune pentru țara asta și să știți ca mi-am reamintit o gramadă de lucruri. Lucurile acestea o să le vedeți cu toții pentru că documentele vor
deveni publice în scurt timp. Știu un singur lucru: nu am făcut nimic ilegal, nu doar în perioada monitorizată, ci în toată perioada în care mi-am desfășurat activitatea și lucrurile acestea vor ieși în evidență în foarte scrut timp și toată lumea se va convinge de acest lucru”, a afirmat Blejnar la ieșirea din sediul DIICOT Brașov.
Purtătorul de cuvânt al DIICOT Brașov, Cătălin Borcoman, declara pentru corespondentul MEDIAFAX că Blejnar a fost citat să se prezinte la sediul DIICOT pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală într-un dosar cu produse petroliere.
„Se prezintă materialele de urmărire penală într-un dosar mai vechi de evaziune fiscală cu produse petroliere de la sfârșitul anului 2010. Prezentările durează mai mult, pe durata mai multor zile, deoarece sunt 17 inculpați, dintre care opt persoane juridice.”, a spunea Borcoman.
Blejnar a mai fost la DIICOT Brașov și în 1 august, când a fost audiat de porcurori.
În acest dosar mai sunt urmăriți penal fostul său consilier, Codruț Marta, dar și doi șefi din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Brașov, Monea Claudiu și Ciobanu Dorel.
Monea și Ciobanu au venit, luni, la sediul DIICOT pentru a li se prezenta materialul de urmărire penală, potrivit sursei citate.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov au dispus, în 1 august, începerea urmăririi penale față de Sorin Blejnar și Codruț Marta, pentru sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la evaziune fiscală.
„În fapt, se reține că, în perioada martie – iulie 2010, inculpații Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel și Cuccina Salvatore au constituit un grup infracțional organizaț cu legături transfrontaliere, la care au aderat alte 20 de persoane, cetățeni români, italieni și maghiari, specializat în activități de evaziune fiscală cu produse energetice – combustibili”, se arată într-un comunciat al DIICOT Brașov .
Membrii grupării sprijinite de Blejnar și Marta ar fi inițiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziționate în regim suspensiv și comercializate pe piața internă.
În acest mod, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 10,5 milioane de lei reprezentând TVA și peste 10,8 milioane de lei reprezentând accize pentru motorină, suma totală a prejudiciului stabilită până în prezent fiind de aproape 22 de milioane de lei.
Gruparea infracțională achiziționa motorina în regim suspensiv de la plata accizelor, declarând că aceasta va fi livrată intracomunitar în Polonia. În realitate, motorina era revândută prin stațiile de distribuție de carburanți sau direct utilizatorilor finali.
Grupul infracțional a fost sprijinit de factori de decizie de la ANAF sau Direcția Județeană de Accize și Operațiuni Vamale Brașov, care fie au făcut controale formale, fie au împiedicat verificările firmelor implicate.
Codruț Marta este suspectat că a asigurat legătura dintre firmele implicate în activitatea de evaziune fiscală și factorii de decizie ai ANAF. Acesta, în calitate de șef de cabinet al lui Sorin Blejnar, ar fi controlat permanent activitățile grupării și, împreună cu șeful său, ar fi sprijinit grupul infracțional organizat în obținerea autorizației de antrepozit fiscal și de revocare a autorizației.
„În sarcina învinuiților Marta Codruț Alexandru și Blejnar Sorin se reține că au acordat sprijin grupului infracțional organizat în operațiunile de obținere a autorizației de antrepozit fiscal și au blocat orice control sau inspecție fiscală la societățile comerciale utilizate de către membrii grupării, care ar fi putut conduce la stabilirea situației fiscale complete și corecte a antrepozitarilor”, a precizat DIICOT.
Anchetatorii au stabilit că SC Carexima SRL, cu sediul în Brașov, a primit în 2009 autorizație să dețină și să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de la plata accizelor. Firma a achiziționat astfel combustibil în vederea exportului intracomunitar, acesta fiind însă livrat în realitate unor utilizatori sau consumatori din țară care cunoșteau faptul că nu a fost respectat regimul suspensiv de la plata accizelor.
Blejnar și Marta ar fi favorizat activitatea infracțională a tuturor societăților implicate, iar SC Carexima SRL și SC Gedral Construct SRL ar fi obținut autorizații de antrepozit fiscal sau de operator înregistrat cu sprijinul acestora.
Totodată, Blejnar și Marta ar fi blocat orice control la SC Euroil SRL, deși în cazul acestora unii lucrători vamali au sesizat nereguli. Cei doi ar fi motivat că lucrătorii vamali nu trebuie să intervină în această afacere întrucât firma este supravegheată de la nivel înalt.
La grupul infracțional au aderat mai multe persoane, care țineau evidența contabilă, întocmeau documente contabile fictive justificative pentru operațiuni comerciale inexistente sau documente vamale de autorizare a activității, dar se ocupau și de împiedicarea controalelor prin care s-ar fi descoperit adevărata activitate a membrilor grupării.